Duminică, 10 iunie (17.00) iubitorii folclorului de calitate sunt invitați la Sala Radio la concertul Orchestrei de Muzică Populară Radio dedicat tânărului cântăreț ardelean de folclor RADU LAZĂR. Sub bagheta dirijorului ADRIAN GRIGORAŞ, concertul sugestiv intitulat „ Nu aş da jocu’ pe-o lume” va prilejui și lansarea CD-ului cu același nume înregistrat de Radu Lazăr.

 

Evenimentul organizat de Radio România în parteneriat cu Televiziunea Favorit va aduce pe scena Sălii Radio o suită de invitați speciali, care vor evolua alături de Radu Lazăr: Constantin Enceanu, Steliana Sima, Gheorghiţa Nicolae, Cornel Borza, Claudia Torop, Ion Drăgan, Georgel Nucă, Ancuţa Corlăţan, Stana Stepanescu, Ciobotin Boji, Bogdan Toma, Ioana Maria Ardelean, Alina Ceuca, Narcisa Băleanu, Ioana Şteţco, Ciprian Poenar, Raul Oltean, Adrian Socaciu, Florin Bota, Viorica Chiurciu, Ramona Greblă. Concertul va fi prezentat de Miruna Ionescu şi Grigore Sâmboan.

 

Radu Lazăr s-a apropiat de muzică mai întâi ca teolog. A avut certitudinea că aceasta îi este menirea, dar ulterior a simțit că Dumnezeu l-a ales să îi cânte. S-a apropiat de folclor și a participat la mai multe competiții de specialitate. Regăsim toate trăirile omenești în interpretarea lui Radu Lazăr, un tânăr care acordă o mare importanță responsabilității purtării costumului popular și interpretării folclorului românesc. Cântecele create de sufletul țăranului român de pe Valea Someșului sunt oferite într-o interpretare luminoasă și întotdeauna cu un strop de emoție și căldură de către tânărul Radu Lazăr, o voce cu un timbru aparte.

 

 

             Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

            Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.