Sala Radio

Capacitate
941 locuri

Studioul de concerte „Mihail Jora” îşi redeschide porţile
după prima renovare din istoria sa

Incepând cu 30 octombrie 2009, Orchestrele şi Corurile Radio au plăcerea să vă invite la concertele stagiunii 2009-2010 într-un spaţiu reînnoit, adecvat nivelului artistic al celor şapte ansambluri muzicale ce îşi desfasoară activitatea aici: Orchestra Naţionala Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Radio, Corul de Copii Radio, Big Band-ul Radio, Orchestra de Muzică Populara Radio şi Cvartetul „Voces”.

Studioul de concerte „Mihail Jora” – construit în 1959 şi inaugurat în 1961 – este cea mai mare sală de concerte simfonice şi corale din ţarăa şi singura sală de concerte din Romania care oferă posibilitatea de a realiza înregistrari în direct la calitate digitală.

 

Zilele acestea s-a încheiat prima şi singura renovare a acestei săli, considerată din punct de vedere al acusticii cea mai bună sală de concert simfonic din Bucureşti, esenţială în viata culturală a unei capitale europene. Lucrările, începute în data de 5 august, au durat peste două luni şi au constat în refacerea pardoselii, înlocuirea scaunelor pentru public şi crearea de locuri pentru cărucioarele persoanelor cu handicap, refacerea şi redimensionarea podiumului pentru orchestra. Costurile sunt de aproximativ 275.000 de euro plus TVA, sursele de finanţare pentru acest proiect fiind asigurate  din alocaţia bugetară pentru anul 2009 şi din surse proprii. Lucrările au fost realizate de specialişti şi s-a urmărit păstrarea nealterată a acusticii, Sala Radio fiind cunoscută ca sala de concert cu cele mai egale condiţii de audiţie în oricare din cele aproape 1000 de locuri.

Aspectul nou al Sălii Radio poate marca începutul unei noi epoci pentru tradiţionala activitate de concerte simfonice iniţiată în 1928, care se desfaşoară de jumătate de secol în acest spaţiu. Investiţia în Sala Radio va fi valorificată la nivel naţional, dar şi la nivel international, prin toate concertele pe care Radio România le oferă spre retransmisie prin Uniunea Europeana de Radio, în toate ţările partenere.

 

1 noiembrie 2009