Big Band-ul Radio dirijat de Ionel Tudor pregăteşte spectatorilor săi un concert exceptional joi, 19 aprilie, de la ora 19 la Sala Radio, sub titlul Big Band Boom, cu Berti Barbera în rolul principal.

Solistul mărturisea referitor la acest concert : „Pentru mine, ocazia de a avea un mediu în care să împart cu alții ceea ce am primit reprezintă o realizare, așa cum succesul înseamnă să faci ceea ce-ți place. Iar povestea asta a început de când eram mai mic și am început să cred că orice obiect poate deveni un instrument muzical. În timp, am aflat că oamenii cred asta peste tot în lume și astfel reușesc să comunice mai bine. Asta mă fascinează la muzică, posibilitatea de a folosi ceea ce avem în plus față de alte ființe, fără a face rău. Capacitatea de a comunica și de a ne exprima prin diverse limbaje. Am din nou ocazia să împart cu voi bucuria de a cânta alături de o orchestră un repertoriu de blues, un gen care stă la rădăcina marelui arbore muzical  pe care-l avem acum. Suntem multe feluri de oameni, de aceea există multe feluri de blues, iar ceea ce am de împărțit cu voi provine dintr-o sursă aparent inepuizabilă. Bucuria este cu atât mai mare cu cât am destul de rar ocazia de a mă regăsi cu un public cunoscător, format din oameni la fel de pasionați ca și mine, care cred în aceleași valori, lângă care pot duce mai departe muzica în care cred. Acest concert este modesta mea contribuție la ceea ce am putea fi cu toții.”

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

 

Biografie

BERTI BARBERA

Despre Berti Barbera se poate spune că este un muzician cosmopolit. Si asta nu doar datorită culturii din care provine lui, ci prin perspectiva pe care o are asupra muzicii, prin varietatea de influențe și elemente pe care le percepe și le concepe în arta interperetării. Ca orice artist modern, își deschide urechile și sufletul la diversitatea stilistică și la multiplele posibilități de redare a unei lucrări muzicale. Beneficiind de-a lungul anilor de încrederea marii majorități a lumii muzicale din țară, fiind în contact permanent cu personalități artistice internaționale, a avut privilegiul de a face parte din multe proiecte care să-i îmbogățească experiența și să-i justifice intențiile. Cu un spectru vocal flexibil și cu un instinct ritmic care-i oferă posibilitatea de a folosi mai multe instrumente de percuție, Berti reușește, prin multitudinea de tehnici moderne și tradiționale, cu multă pasiune, dezinvoltură și umor, să dea o formă originală, spectaculoasă și accesibilă oricarei piese muzicale pe care o abordează. Totodată, experiența de 25 de ani acumulată în domeniul muzicii ca profesionist, la care se adaugă un bagaj consistent de istorie și estetică, îl recomandă pe Berti Barbera ca pe unul dintre cei mai competenți comentatori  muzicali din toate domeniile si genurile muzicale și unul dintre cei mai originali și spectaculoși interpreți din nișa românească a muzicii alese

Repere profesionale:

  • coprezentator, alaturi de Iulian Vrabete (Holograf) al emisiunii muzicale “Taverna”, difuzata saptamanal pe TVR1 – din 2003.
  • Gazda “Noptilor Albe de langa Biserica Neagra”, emisiune muzicala in direct, din cadrul festivalului “Cerbul de Aur” – din 1997.
  • Autorul unor articole de specialitate in publicatiile “Stage Pass”, “Musical Report”, “Art&Roll”, “Revista Radio”, “Playboy” , “Sunete”, “Time Out”, “Dilema Veche”etc.
  • Reprezentant al Romaniei, in calitate de “ voting spokesperson” la concursul “Eurovision 2005”.
  • Inclus in Enciclopedia “Who Is Who” a personalitatilor din Romania, editia 2006
  • Realizator si prezentator al emisiunilor “Berti Barbera va recomanda”, si “CD Man Berti Barbera” si “Jazzy Hour” la Radio Romania Muzical (97,6 MHz)
  • Prezentator al Festivalului International de Blues de la Sighisoara, incepand cu anul 2005.
  • Prezentator al Festivalului International de jazz si blues de la Brasov, din 2013.
  • Prezentator al festivalului blues de la Focsani, din 2016.
  • Realizator si prezentator al emisiunii “Blues Drop” de la Rock FM.
  • A colaborat, pe scena si in studio, cu majoritatea artistilor importanti din tara.
  • Absolvent al unui masterat în domeniul studiilor ebraice.

Discografie selectiva:

  • RADIO BIG BAND BLUES – LET THE GOOD TIMES ROLL – 2002
  • Confident Stories – Live In Timisoara – 2005”, alaturi de Nicu Patoi
  • “Flick Flack – Live At The Philharmonic – 2006”, alaturi de 4Given
  • BIG BAND BOOGIE – 2007
  • STRINGASONG – 2008
  • TO THE ROOTS – 2008
  • 100 HOURS – 2015
  • AMISTAD – 2016