Vineri, 23 martie, de la ora 19.00, pianistul Horia Mihail revine pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert sub bagheta dirijorului american Philip Mann. Uvertura Carnaval, op. 92, de A. Dvořák, va deschide programul serii, urmată de Concertul nr. 2 în sol minor pentru pian şi orchestră, op. 22, de C. Saint-Saëns, și de lucrarea Tablouri dintr-o expoziţie, de Musorgski-Ravel.

Cu o excelentă reputație și o carieră în plină ascensiune pe scenele muzicale din Statele Unite, Europa și Asia, Philip Mann a fost dirijor asistent la Royal Concertgebouw Orchestra, la Filarmonica din Viena şi la Filarmonica din Berlin, a studiat şi a predat la Oxford, unde a câştigat competiţia pentru a deveni dirijor principal al Oxford University Philharmonia.

Solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Horia Mihail este astăzi unul dintre cei mai bine cotați pianiști români. Cunoscut publicului din România în ultimii ani ca protagonist al turneului Pianul călător, dar și ca participant în turneele Flautul fermecat, Duelul Viorilor sau Vioara lui George Enescu, Horia Mihail a susținut până în prezent concerte și recitaluri în numeroase țări de pe 4 continente.

 Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

 Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

 

Biografii

PHILIP MANN

Dirijorul american Philip Mann se bucură în prezent de multă apreciere, atât pe continentul american cât şi în Europa sau Asia. În calitatea sa de director muzical al Orchestrei Simfonice din Arkansas a reuşit să creioneze o evoluţie artistică fără precedent acestui ansamblu, totodată s-au realizat înregistrări, construcţia unei noi săli de concert, lansarea unor noi şi interesante serii de concerte şi programe de excepţie.

A fost dirijor asistent la concertele Orchestrei din Cleveland, la Royal Concertgebouw Orchestra, la Filarmonica din Viena şi Filarmonica din Berlin. Următoarele sale proiecte vizează colaborări cu filarmonicile din Sofia, Busan, Voronezh, Orchestre Philharmonique de Radio France, Royal Scottish National Orchestra. A fost director artistic al Oxford City Opera şi Oxford Pro Musica Chamber Orchestra, a fost totodată dirijor al orchestrelor simfonice din Indianapolis, San Diego, Québec, precum şi al Festivalului Music in the Mountains.

Philip Mann a colaborat cu Midori, Joshua Bell, Dmitri Alexeev, Sharon Isbin, iar recent a colaborat cu Opera de Stat din Georgia, Orchestra Simfonică Naţională din Cipru, Orchestra Simfonică din Sarasota, Grand Rapids Symphony, a concertat la Lincoln Center’s Avery Fischer Hall şi Barbican Center în Londra. A studiat şi totodată a predat la Oxford, unde a câştigat competiţia pentru a deveni dirijor principal al Oxford University Philharmonia. De-a lungul anilor a asistat  dirijori celebri precum Franz Welser-Möst, Sir Simon Rattle, Leonard Slatkin, Jaime Laredo, Mario Venzago, Bramwell Tovey, Pinchas Zukerman.

Philip Mann a studiat cu Alan Hazeldine la Guildhall School of Music and Drama, cu Colin Metters la Academia Regală de Muzică şi Marios Papadopolous la Oxford Philomusica. Totodată, a lucrat cu Leonard Slatkin şi Orchestra Simfonică Naţională la Institutul de dirijat din cadrul binecunoscutului Kennedy Center şi cu Michael Tilson Thomas la New World Symphony. A beneficiat de îndrumările lui Esa-Pekka Salonen şi Jorma Panula la Cursurile de măiestrie ale Filarmonicii din Los Angeles şi de asemenea cu Robert Spano. Cu Imre Pallo, David Effron, John Poole, Thomas Bladner a studiat la Universitatea din Indiana, unde a fost numit şi profesor invitat pentru studii de dirijat, totodată fiind dirijor asistent al IU Opera Theater. La Conservatorul de Stat din Moscova a lucrat cu Alexander Vedernikov şi s-a mai perfecţionat cu Gustav Meir, Kenneth Keisler şi Robert Ward.

Artistul a absolvit cu rezultate excepţionale Colegiul de Arte Frumoase Herberger din Arizona, iar dintre premiile obţinute mai amintim: Premiul Communicator of the Year, PRSA Diamond Award Winner. De asemenea a beneficiat de bursa Karajan a Filarmonicii din Viena la Festivalul de la Salzburg.

(Noemi Vidu)

HORIA MIHAIL

Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal, Braşov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica George Enescu din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio. „Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar“, scria ziarul Boston Globe după una din apariţiile sale.

După 14 ani de studii în România cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani.

După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate. Împreună cu Romanian Piano Trio a realizat cinci turnee naţionale de anvergură – sub titlul Music ON, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius. În urma acestor colaborări au apărut 3 CD-uri de trio cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn şi 3 CD-uri Stradivarius în duo cu Alexandru Tomescu:  Encore, Virtuoso şi Romantic.

În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt, intitulat Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat printr-un al doilea turneu de aproape două luni în vara anului 2012 şi un al treilea în 2013, care a fost dublat de un CD de studio Beethoven, înregistrat la Sala Radio. În 2013, Horia Mihail a lansat primul CD solistic integral alături de Orchestra Națională Radio, cu lucrări concertante de Beethoven, Rachmaninov și Lutoslawski, iar în 2015 albumul solo Romantic, la aceeaşi Editură Casa Radio.

În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malaezia sau Japonia. Horia Mihail a participat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internaţional George Enescu, Festivalul Internaţional Nopţi pianistice de la Chişinău și Festivalul Internațional de la Ushuaia. Proiectul Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru în fiecare an începând din 2011, iar proiectul Cele trei dive alături de celebrele cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara, în 2011.

Proiectele în care artistul a fost implicat în continuare în fiecare an ce a urmat, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător (www.pianulcalator.ro), Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru (www.duelulviorilor.ro), Flautul de aur / Flautul fermecat (www.flautuldeaur.ro), alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate (www.vioaraluienescu.ro), alături de Gabriel Croitoru.

(Biografie preluată)